Echipa națională de polo a învins reprezentativa Italiei scor 6-5 după un meci tactic, în care ambele echipe au tras cu dinții de victorie.

Chiar dacă au fost conduși pe toată durata jocului, băieții lui Istvan Kovacs au reușit reveni și prelua pentru prima dată conducerea în ultimul minut de meci prin Edi Andrei. Celelalte goluri au fost marcate de Kalman Kadar, Alexandru Matei (de două ori) și Nicu Diaconu (de două ori).

Iar românii au avut și un atu în portarul Dragoș Stoenescu, care a rezistat senzațional pe toată durata partidei.

Cu două zile înainte, naționala a trecut de Macedonia, iar următorul hop (pentru primul loc din grupă, care aduce calificarea automată în sferturi) e echipa Statelor Unite, vineri 24 iulie de la ora 12.10.