Chiar dacă 96 de firme s-au interesat de caietul de sarcini pentru construcția noului stadion al Universității Cluj, doar cinci consorții au depus oferte finale.

Cea mai ieftină ofertă vine de la constructorul clujean ACI Cluj asociat printre alții cu Transilvania Construcții, Bogart (o firmă implicată în multe proiecte cu Primăria Cluj-Napoca) și, suprinzător sau nu, Universitatea Tehnică. Atunci, nu e de mirare că ACI oferă cel mai mic preț, doar 115 milioane de lei (28,5 milioane de euro): oferta lor face parte dintr-o strategie mai lungă a Universității Tehnice, care ea însăși a supraevaluat investiția în caietul de sarcini la 190 milioane lei (45,3 milioane de euro).

Mai sunt doi ofertanți care au coborât sub prețul estimat. Un consorțiu între spaniolii de la OHL și o altă firmă clujeană, Napoca Construcții au pus pe masă o ofertă de de 141 milioane lei (35 milioane euro), în timp ce Concefa Sibiu, West Group Arhitecture SRL Bucuresti și Inter Sport Cluj-Napoca, au avansat suma de 129 de milioane de lei (32 milioane euro).

Ținând cont că criteriul de bază în selectarea câștigătorilor va fi prețul, celelalte două oferte în sumă de 207 milioane de lei (Astaldi SpA, Max Bogl și Bog’Art) și, respectiv, 164 milioane lei (MBS Grup, Arcadia Engineering și Conarg Construct Pitesti) nu au practic nici o șansă de a ieși învingătoare din această licitație.

Dacă totul merge bine, deja în două săptămâni va fi selectat consorțiul, urmând ca în termen de 2 ani să fie finalizată construcția noului stadion al Clujului.