Burtica de bere, pungile de sub brațe, picioarele-scobitoare sau “pieptul de găină” ne dau multe bătăi de cap. Așa că am strâns mai jos câteva trucuri care să te ajute să scapi de aceste mici neplăceri.

Burtica de bere. Luptă împotriva “burdihanului” prin cardio — alergare, pedalare și, mai ales, înot de trei ori pe săptămână, câte 45 de minute. Legat de alimentație, reține că mai multe mese pe zi cu mai puțină mâncare te satură mai bine și nu umflă burta. Bineînțeles, berea, pizza, chipsurile și alte tipuri de junk-food trebuie evitate.

Pont: Evită să te apleci, pentru că asta îți scoate în evidență burta fără să vrei, iar dacă o faci, încoardă mușchii abdominali, astfel încât să se poată retrage stomacul. Nu mai are rost să spunem că trebuie să porți haine închise la culoare, nu?

Brațe lăsate. Nu te concentra doar pe bicepși la sală. Tricepsul formează două treimi din circumferința brațului. Pentru tine, exercițiile perfecte sunt flotările la paralele: sprijinit cu mâinile de bare, cu genunchii îndoiți și cu picioarele încrucișate, împinge-te la poziția de start; apoi lasă-te ușor jos, menținând coatele aproapiate și șoldurile drepte, până când umeri sunt puțin întinși. Împinge corpul înapoi în poziția de start și repetă.

Pont: Încearcă și cu brațele încrucișate; așa vei lucra mai bine bicepșii. Adaugă câteva ședințe de înot pentru tonifierea mușchilor brațului.

Picioarele-scobitoare. Antrenamentele cardio definesc mușchii, dar subțiază picioarele. Scobitoarele trebuie lucrate la presa de picioare: fixezi tălpile pe platformă, apoi împingi greutatea până când ajungi cu picioarele întinse; menține coapsele încordate, apoi revino la poziția ințială. Bineînțeles, și de data asta, e recomandat să-ți faci abonament la un bazin de înot.

Pont: Renunță la pantalonii stil morcov și la șorturi.

“Piept de găină” (șt. torace în carenă). Exercițiile ideale sunt halterele la bancă. Trei serii cu o greutate care să o poți ridica de maxim 12 ori. Coboară haltera până la nivelul pieptului. Expiră la împingere.

Pont: Trage umerii în spate, așa încât să bagi pieptul în față. Exercițiile la spate (inclusiv înotul) sunt de mare ajutor pentru zona asta de probleme.